Dogville – 2003
Cu: Nicole Kidman – Grace Margaret Mulligan / Paul Bettany – Tom Edison;
Nu ştiu cum să încep…
În primele minute din film/teatru mă gândeam să opresc, mi se părea absurd, ciudat… L-am urmărit din curiozitate şi pe parcurs a devenit interesant.
Nu voi scrie multe despre el că m-aş enerva iar. A fost frustrant. Aş înnebuni dacă aş păţi ca Grace. M-aş omorî după al doilea viol. Aş face exact ce a făcut ea la sfârşit, i-aş omorî pe toţi dacă aş şti că pot face asta fără probleme.
Ah.. m-am luat cu stările care m-au trecut în timpul filmului şi am uitat ce mi-am notat…
Nu mi-a plăcut că nu au arătat ce au vorbit ei atunci când cu clopotul, voturile dacă să rămână în oraş sau nu şi nici când ea ţinea acel discurs…legată fiind…
L-am făcut prost pe Tom în momentul în care stătea şi privea (mă rog, cică spre casa ei, doar imaginându-şi ce se întâmpla înăuntru cu Grace şi idioţii ceilalţi) şi spunea povestitorul că îl durea.
L-am făcut prost şi când a vrut şi el să facă cică dragoste cu ea, ca toţi ceilalţi. Că toţi au avut-o numai el nu. Iar mă apucă furia… E doar un film…
La sfârşitul filmului am făcut-o proastă şi pe ea. Sau ignorantă, dacă tot se discuta de acel cuvânt. De ce? Pentru că indiferent de ce era ea căutată, a fost proastă că a suportat toate nemerniciile ălora. Mai ales când s-a spus la sfâşit de ce era căutată. Ia te uită ce capăt de lume să te caute tatăl tău, oricât de mafiot era el.
Per total, un film superb, dar frustrant. Nu-l recomand celor care se emoţionează repede/enervează repede and so on.